
Creste ca arbore de 30 m, cu coroana ovoidala, lujerii si frunzele tomentoase (foarte fin paroase), florile stelat-tomentoase si fructe cu coaja tare.
Descriere: Frunzele au lungimea de 10-15 cm, de culoare verde-inchis, iar pe partea superioara cenusiu-argintiu, de forma subrotunde.
Florile sunt mirositoare, grupate in inflorescente care 5-6, de culoare alb-galbui. Fructul este ovoid, de 8-10 cm lungime.
Conditii de crestere: Este o specie rezistenta la seceta si ger, care prefera solurile fertile, bogate in humus, afanate si bine drenate.
Prefera locurile insorite, dar suporta bine si umbra, fiind un arbore care atinge varsta de 200 ani.
Inmultire: Se face prin seminte, recoltate in parga si semnate toamna, si prin altoire.

Prunus larocerasus este un arbust din ce in ce mai prezent si in gradinile din Romania. Numele laurocerasus subliniaza asemanarea dintre frunzele sale si ale adevaratului dafin (Laurus nobilis). Este originar din Asia mica, Turcia, Armenia, Iran; in Europa a inceput sa fie cultivat in sec al XVI-lea, iar in sud-estul Europei a devenit o specie subspontana. Are frunzele persistente, ovale, lucioase, de cca 10-15 cm, florile sunt albe, placut mirositoare si apar in lunile aprilie-mai. Florile sunt urmate de bobite rosii care devin negre dupa un timp, care sunt mancate ocazional de pasari, mai ales de mierle.
Prunus larocerasus prefera soarele, dar creste si la semi-umbra si umbra. Are un rimt de crestere mediu, cca 15-20 cm/an. Este o planta nepretentioasa fata de sol; prefera solurile fertile, aerisite, dar creste si in soluri nisipoase sau lutoase. In schimb nu rezista la ger si zone cu vanturi puternice, rezista pana la -17°C – 18° C. De preferat plantarea acestui arbust in spatii usor protejate, intre cladiri sau zone cu vegetatie persistenta bogata. Intreaga planta este toxica, indeosebi frunzele.
Se pot utiliza sub forma unor garduri vii libere sau tunse, izolat sau in grupuri; in absenta taierii, devine cu timpul un arbust cu o inaltime de cca 3 m. Cateva varietati: “Otto Luyken”, cu flori abundente, atinge doar 1,50 m inaltime si 2 m diametru; “Zabeliana”, este asemanatoare unei salcii cu frunzele sale inguste, nu depaseste 2 m in inaltime, dar se etaleaza pana la 3,50 in latime si ramifica foarte usor dupa tundere. Varietatea “Rotundifolia” infloreste putin, dar are o crestere rapida si compacta, se pot crea garduri vii excelente.
In general Prunus larocerasus este rezistent fata de boli si daunatori, totusi poate fi atacat de ciuperci, mai ales fainare (Sphaerotheca pannosa) in acest caz trebuie taiate ramurile bolnave si tratata intreaga planta cu un fungicid.

Este un conifer de talie mare, coroana larg piramidala si ramuri flexibile, scoarta neteda. Este decorativ prin frunzisul fin, elegant, verde deschis albastrui.
Rezista bine la ger, nu suporta seceta. Necesita locuri bine insorite, la umbra se degarniseste. Nu are pretentii mari fata de sol.

Feriga este o planta exotica, de o frumusete deosebita. Amplasata oriunde in camera, ea aduce lumina si culoare, dand viata oricarui colt intunecat si ascuns. Feriga este o planta comuna in casele romanilor deoarece este usor de ingrijit si nu necesita o atentie speciala.
Solicita un mediu luminos, dar nu are nevoie de razele soarelui care sa actioneze direct asupra ei deoarece aceasta ii poate deteriora frunzele. Pe de alta parte, si lipsa luminii poate dauna grav – poate duce la moartea plantei; un pamant organic si fertil este cel mai indicat pentru feriga, iar daca exista posibilitatea de drenaj, cu atat mai bine.
Primele fosile de feriga se presupune ca dateaza de acum 360 de milioane de ani. Ele sunt formate dintr-o multitdine de frunze, nu infloresc, si la fel ca si alte plante, ferigile sunt de mai multe tipuri, acestea necesitand metode diferite de ingrijire.
Denumire stiintifica: Euonymus japonicus aureus
Familie: Celastraceae
Origine: Japonia, China, Estul Asiei
Aspect si prezentare: Planta perena cu crestere arbustiva medie, cu port drept, dezvolta ramuri suple dar viguroase, imbracate cu frunze lucioase, de 4-7 cm lungime, de forma lanceolata si aspect pielos. Euonymus Aureus se distinge fata de varietatea comuna de Euonymys japonicus, prin combinatia de culori intense verde cu galben-auriu a frunzelor.
Conditii de ingrijire/cultivare: Intrucat nu este pretentios la conditiile de mediu din tara noastra, a fost aclimatizat cu succes si il putem admira in multe parcuri sau gradini, fie ca tufe individuale, fie sub forma de gard viu.
Iubeste lumina, care il ajuta sa dezvolte un frunzis foarte frumos, cu culori intense si un galben pronuntat dar se acomodeaza usor si la locatii semiumbrite. Cantitatea de lumina primita influenteaza pozitiv variegatia frunzelor.
Desi rezista atat la arsita cat si la iernile geroase din tara noastra, creste cel mai bine la temperaturi moderate, cuprinse intre 10 si 26 grade Celsius. In zonele cu ierni blande isi pastreaza frunzisul decorativ chiar si in acest anotimp, dar sub limita de minus 15 grade, radacinile risca sa inghete.
Are nevoie de multa apa doar in perioada caniculara, cand o udare la 2-3 zile este necesara pentru mentinerea frumoasa a frunzisului. In restul anului, se va uda saptamanal, exceptie facand iarna cand udarile trebuie reduse foarte mult.
Umiditatea atmosferica este un atu in obtinerea unui frunzis bogat si sanatos, dar Euonymus japonicus se adapteaza cu usurinta si locatiilor cu aer uscat. Va trebui totusi, ca pe perioada verii sa-l stropiti din cand in cand cu apa, pentru a-l feri de atacul paianjenilor rosii.
Nu ridica pretentii in privinta substratului de cultivare, asa ca il puteti planta aproape oriunde in gradina dumneavoastra. Veti fi totusi atenti ca solul sa nu musteasca de apa, pentru a nu-i putrezi radacinile.
Dupa cum nu este pretentios cu substratul in care este cultivat, la fel nu va emite cerinte nici in privinta fertilizarii. In cazuri rare, la exemplarele cultivate in ghivece, se accepta folosirea unor ingrasaminte pentru plante verzi si doar in concentratii slabe, aplicate la interval de cca 3 saptamani.
Inflorirea se produce arareori la plantele cultivate in ghivece, si este nesemnificativa. Florile de culoare alba, sunt mici, au forma stelata si apar la inceputul verii.
Inmultirea se produce cel mai adesea prin separarea tufelor si a puietilor aparuti la radacina. Se mai poate inmulti si prin butasirea lastarilor terminali. Lastarii astfel prelevati se vor planta pe substrat de turba cu adaos de nisip, in conditii controlate de caldura si umiditate. Puietii vor fi transplantati in gradina numai dupa ce formeaza radacini viguroase.
Trucuri si sfaturi speciale: Daca doriti sa-l mentineti sub forma de gard viu, va trebui sa-l tundeti, in fiecare primavara, la nivelul dorit, intrucat, daca este lasat sa creasca necontrolat, Euonymus japonicus

Una din cele mai spectaculoase plante de gradina cu aspect de tufa care infloresc in perioada asta este hortensia. Originara din Japonia, hortensia poate fi considerata cea mai opulenta floare de gradina, pentru ca imbata privirea cu foliajul bogat si buchetele mari de flori, in nuante ce variaza de la alb si roz, la verde pal, albastru si violet.
Ca o curiozitate, trebuie sa stii ca nuantele florilor depind de pH-ul solului: pentru flori roz, pamantul trebuie sa aiba pH alkalin, iar pentru flori albastre e nevoie de pH acid.
Hortensia prefera pamantul de buna calitate, bogat in humus. Nu o planta la soare, pentru ca va suferi de caldura; alege un loc partial umbrit din gradina, in care planta sa primeasca baia razelor de soare numai dimineata, dar evita sa o plantezi foarte aproape de pomi, pentru ca radacinile acestora vor acapara toate substantele hranitoare din pamant, iar hortensia va avea de suferit. Uda planta in special primavera, pentru a ajuta formarea bobocilor si apoi la cateva zile, cand pare ca sufera de caldura. Primavara poti taia tijele batrane la 1/3 si pe celalalte pana la muguri.
Hortensia infloreste din mai pana in august, iar florile pot fi uscate si folosite in decoratiuni de interior, desi este de preferat sa ramana pe tije, pentru a proteja lastarii tineri.
Cum se uda hortensia
Hortensia este o planta la care lipsa de apa se observa imediat. Frunzele se ofilesc, aspectul tufei se schimba iar aceasta isi va reveni rapid, in doar cateva ore de la udare.

Panselute, plante bienale ca si violetele adica au un ciclu vital de doi ani de zile. Panselutele au flori in nuante combinate de cate doua culori violet cu rosu inchis, galben cu alb, maro si roz, etc. Panselutele iubesc soarele si cresc cel mai bine intr-un sol argilos, galben decat intr-unul uscat si negru.
Rasadul trebuie plantat primavara iar spatial intre fiecare planta trebuie sa fie de 7 si 12 cm, pentru o crestere mai frumoasa si mai sanatoasa.
Dupa plantarea rasadurilor, se preseaza pamantul cu degetul in jurul radacini, dar nu foarte tare dupa care se uda.Daca se folosesc seminte acestea nu se ingroapa mai adanc de trei degete.
Intretinerea acestor flori nu se face cu mare greutate, Se vor aduna florile ofilite sau cazute pentru a incuraja inflorirea pentru mai mult timp. Panselutele nu trebuie sa fie plantate in acelasi loc in trei ani la rand pentru a se evida imbolnavirea acestora.
Udarea se face dimineata sau seara si niciodata in timpul zilei cand este canicula. Se uda saptamanal pentru a obtine plante puternice si cu flori frumoase

Betula pendula este un arbore cu frunzele cazatoare care face parte din familia Betulaceae. Denumirea populara romaneasca a acestui arbore este mesteacanul. Coaja trunchiului este subtire asemenea unei foite de hartie in nuante de alb cu gri.
Frunzele au o forma ovata cu marginile zimtate intr-o culoare de verde crud, lucios. Florile sunt sub forma de matisori. Coroana este pendulara, neregulata cu aspect plangator.
Mesteacanul este un arbore de talie medie, care poate sa se dezvolte la o inaltime de peste 10 metri. Se dezvolta cel mai bine daca este plantat in locurile cu soare sau cele cu semi-umbra. Nu este pretentios in privinta solul. Este o specie rezistenta la ger.
Mesteacanul este un arbore cultivat pentru decor peisagistic, pentru parcuri si gradini. Se poate planta ca arbore solitar sau in grupuri.

Arbust rasinos de gradina Chamaecyparis pisifera 'Boulevard', conifer cu ritm mic de crestere, coroana este bine aerisita, nu este densa.
Frunzele au forma de solz si culoare verde, verde inchis.
Fructele sunt sub forma de conuri de mici dimensiuni 3.8 cm de culoare verde.
Se dezvolta bine pe soluri nisipo-argiloase,umede cu drenaj bun si ph 5.5-7.5.
Plantare in zone insorite sau semiumbra. Atinge la maturitate 3 m inaltime.

Zmeura (rubus idaeus) este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseori plasați numai pe partea inferioară.
Zmeurul aparține familiei Rosaceae.
Frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, dințate pe margini, verzi pe fața superioară, albicioase pe cea inferioară. Sunt folosite proaspete sau uscate la preparea de ceaiuri medicinale, care sunt recomandate pentru tratarea durerilor menstruale.
Florile sunt albe, compuse din 5 sepale, 5 petale și numeroase stamine, și reprezintă o sursă importantă de nectar pentru albinele producătoare de miere.
Fructul, care se numește zmeură, este de culoare roșie, cu miros plăcut și gust acrișor-aromat. Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă și pentru procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai ales în tratarea și prevenirea cariilor dentare.
Zmeurul înflorește începând din mai până în iulie. Crește spontan în locuri stâncoase, luminișuri de păduri, regiuni deluroase și muntoase. Zmeura poate fi intâlnită pe întreg teritoriul României, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.

Tisa (taxus baccata) este un arbore puțin înalt (cca. 12 m).Pe teritoriul României, tisa era considerabil mai răspândită în trecut, acesteia fiindu-i acordat însă, în prezent, statutul de specie ocrotită, fiind declarată, de asemenea, un monument al naturii, numărul actualmente scăzut de indivizi fiind datorat tăierii lemnului valoros. Adeseori, tisa este plantată în parcuri și grădini din motive ornamentale.
Se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe fața inferioară verzi palide. Ele sunt dispuse distinct pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă dioică.
Înflorește din martie până în aprilie. Crește încet, putând să atingă chiar și 14 metri și un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Este un arbust cu ramuri căzătoare și frunze lucioase, verde-închis, plate, aranjate în spirală și lungi de 2-3 cm.
Florile mascule sunt așezate în axila frunzelor anului precedent și constau din 8-10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate, pe fața inferioară cu 5-9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul), dispus terminal la vârful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5-8 arhegoane, dar după fecundație se dezvoltă o singură oosferă devenind embrion cu două cotiledoane. Sămânța este înconjurată la bază de un aril roșu, în formă de cupă cărnoasă. Acesta servește la diseminarea mai ales prin păsări, care consumă învelișul cărnos. Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roșu.
După modul de formare a seminței, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămânță și cu dicotiledonatele.
Lemnul de tisă, foarte greu și dur, elastic, compact poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roșcată, lemnul acestui arbust este foarte prețios pentru confecționarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie.

Scorus de munte (sorbus aucuparia) Arbore pînă la 15 m cu coroană rotundă ; tulpina : dreaptă, zveltă, cu ramuri puţine ; scoarţa : mult timp netedă, cenuşie, la bătrîmeţe dă un ritidom subţire, crăpat în fîşii late ; muguri : ovoizi, cei laterali alipiţi, cu solzi negri violacei păroşi, cel terminal cu mult mai mare ; frunze : imparipenat-compuse, lungi pînă la 10-15 cm, cu 4-8 perechi de foliole de 2-5 cm, alungit-eliptice, sesile, cu margine serată, spre toamnă se înroşesc ; flori : albe, păroase, pe tipul 5, cu diametrul de cca. 1 cm, grupate în corimburi, bogate, erecte, de 10-15 cm ; fructe : roşii, sferice, în jur de 1 cm, cu 3 seminţe.

Sanger ( cornus sanguinea ) este un arbust indigen, de 5-6 m, cu scoarţa fin brăzdată, mărunt solzoasă.
Lujeri subţiri, rotunzi, roşii-purpurii sau verzi, deseori bicolori: pe partea însorită purpurii, pe partea umbrită verzi, glabri, nelucitori.
Muguri opuşi, cei laterali mici, îngust conici, alipiţi de lujer, cu 2 solzi erbacei, păroşi.
Frunze lat-eliptice, scurt acuminate, de 4-8 cm, cu 3-5 perechi de nervuri arcuite, păroase pe ambele feţe, fără smocuri de peri în axila nervurilor, cu peţiol de 6-15 mm; toamna se colorează în roşu.
Flori albe grupate în cime umbeliforme, terminale, păroase, fără involucru bracteal; apar prin mai-iunie, după înfrunzire.
Fructele drupe negre, sferice, de 5-8 mm se coc prin octombrie.
Sângerul este un element eurasiatic, la noi fiind printre cei mai frecvenţi arbuşti din pădurile de foioase.
Are o amplitudine ecologică largă, fiind răspândit din climatele secetoase din silvostepă, în amestec cu stejarul brumăriu, cerul, gârniţa, până în amestecurile de fag cu răşinoase (800-900 m).
Se dezvoltă viguros pe solurile fertile din pădurile de şleau, iar în cazul altitudinilor mari apare pe versanţii umbriţi. Se instalează frecvent în lunci, pe soluri aluvionare, pe lăcovişti şi rezistă bine la umbrire.

Salba moale ( voiniceriu, euonymus europaea) este un arbust peren, cu frunza persistenta, a carei dimensiune poate ajunge la cca.1,5m la maturitate.
Este o planta decorativa prin frunzele variegate, verde cu galben, de mici dimensiuni, ce raman pe crengi tot timpul anului. In gradina, voiniceriul se planteaza atat in locuri insorite cat si semiumbrite, preferand solurile bogate in substante nutritive, hidratate, dar bine drenate.
Suporta taierile repetate, putandu-i-se da, astfel forma dorita. Planta infloreste primavara, incepand cu luna mai; in urma florilor apar bobite albe care toamna se deschid dand la iveala interiorul de culoare portocalie.
Este ideala ca planta acoperitoare de sol, avand avantajul pastrarii foliajului pe tot parcursul anului. Se utilizeaza ca bordura sau asociat cu alte plante ornamentale.
Site created by websyters.com