Tisa (taxus baccata) este un arbore puțin înalt (cca. 12 m).Pe teritoriul României, tisa era considerabil mai răspândită în trecut, acesteia fiindu-i acordat însă, în prezent, statutul de specie ocrotită, fiind declarată, de asemenea, un monument al naturii, numărul actualmente scăzut de indivizi fiind datorat tăierii lemnului valoros. Adeseori, tisa este plantată în parcuri și grădini din motive ornamentale.

Se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe fața inferioară verzi palide. Ele sunt dispuse distinct pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă dioică.

Înflorește din martie până în aprilie. Crește încet, putând să atingă chiar și 14 metri și un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Este un arbust cu ramuri căzătoare și frunze lucioase, verde-închis, plate, aranjate în spirală și lungi de 2-3 cm.

Florile mascule sunt așezate în axila frunzelor anului precedent și constau din 8-10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate, pe fața inferioară cu 5-9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul), dispus terminal la vârful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5-8 arhegoane, dar după fecundație se dezvoltă o singură oosferă devenind embrion cu două cotiledoane. Sămânța este înconjurată la bază de un aril roșu, în formă de cupă cărnoasă. Acesta servește la diseminarea mai ales prin păsări, care consumă învelișul cărnos. Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roșu.

După modul de formare a seminței, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămânță și cu dicotiledonatele.

Lemnul de tisă, foarte greu și dur, elastic, compact poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roșcată, lemnul acestui arbust este foarte prețios pentru confecționarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie.

Scorus de munte (sorbus aucuparia) Arbore pînă la 15 m cu coroană rotundă ; tulpina : dreaptă, zveltă, cu ramuri puţine ; scoarţa : mult timp netedă, cenuşie, la bătrîmeţe dă un ritidom subţire, crăpat în fîşii late ; muguri : ovoizi, cei laterali alipiţi, cu solzi negri violacei păroşi, cel terminal cu mult mai mare ; frunze : imparipenat-compuse, lungi pînă la 10-15 cm, cu 4-8 perechi de foliole de 2-5 cm, alungit-eliptice, sesile, cu margine serată, spre toamnă se înroşesc ; flori : albe, păroase, pe tipul 5, cu diametrul de cca. 1 cm, grupate în corimburi, bogate, erecte, de 10-15 cm ; fructe : roşii, sferice, în jur de 1 cm, cu 3 seminţe.

Sanger ( cornus sanguinea ) este un arbust indigen, de 5-6 m, cu scoarţa fin brăzdată, mărunt solzoasă.

Lujeri subţiri, rotunzi, roşii-purpurii sau verzi, deseori bicolori: pe partea însorită purpurii, pe partea umbrită verzi, glabri, nelucitori.
Muguri opuşi, cei laterali mici, îngust conici, alipiţi de lujer, cu 2 solzi erbacei, păroşi.
Frunze lat-eliptice, scurt acuminate, de 4-8 cm, cu 3-5 perechi de nervuri arcuite, păroase pe ambele feţe, fără smocuri de peri în axila nervurilor, cu peţiol de 6-15 mm; toamna se colorează în roşu.

Flori albe grupate în cime umbeliforme, terminale, păroase, fără involucru bracteal; apar prin mai-iunie, după înfrunzire.
Fructele drupe negre, sferice, de 5-8 mm se coc prin octombrie.
Sângerul este un element eurasiatic, la noi fiind printre cei mai frecvenţi arbuşti din pădurile de foioase.

Are o amplitudine ecologică largă, fiind răspândit din climatele secetoase din silvostepă, în amestec cu stejarul brumăriu, cerul, gârniţa, până în amestecurile de fag cu răşinoase (800-900 m).

Se dezvoltă viguros pe solurile fertile din pădurile de şleau, iar în cazul altitudinilor mari apare pe versanţii umbriţi. Se instalează frecvent în lunci, pe soluri aluvionare, pe lăcovişti şi rezistă bine la umbrire.

Salba moale ( voiniceriu, euonymus europaea) este un arbust peren, cu frunza persistenta, a carei dimensiune poate ajunge la cca.1,5m la maturitate.

Este o planta decorativa prin frunzele variegate, verde cu galben, de mici dimensiuni, ce raman pe crengi tot timpul anului. In gradina, voiniceriul se planteaza atat in locuri insorite cat si semiumbrite, preferand solurile bogate in substante nutritive, hidratate, dar bine drenate.

Suporta taierile repetate, putandu-i-se da, astfel forma dorita. Planta infloreste primavara, incepand cu luna mai; in urma florilor apar bobite albe care toamna se deschid dand la iveala interiorul de culoare portocalie.

Este ideala ca planta acoperitoare de sol, avand avantajul pastrarii foliajului pe tot parcursul anului. Se utilizeaza ca bordura sau asociat cu alte plante ornamentale.